Adriana Bahmuțeanu a avut o nouă înfățișare în instanță, în procesul cu Honorius Prigoană, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, pentru custodia copiilor ei, Eduard și Maximus. Vedeta a povestit că e a doua oară când Honorius Prigoană nu se prezintă la proces, deși el l-a intentat, și crede că tânărul ar avea, de fapt, „un plan diabolic”, ca să nu se deschidă moștenirea lăsată de afacerist.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Adriana Bahmuțeanu a fost chemată, din nou, în instanță, în procesul de custodie al celor doi copii ai săi, Eduard și Maximus, cu fratele lor vitreg, Honorius Prigoană. Acesta din urmă își dorește să-i îngrijească pe minori, însă vedeta consideră că, de fapt, tânărul ar avea un plan ascuns cu privire la moștenirea lăsată de Silviu Prigoană. Deși a avut loc deja a doua înfățișare în proces, capetele acuzării nu s-au prezentat la Tribunal.
Adriana Bahmuțeanu, după o nouă înfățișare în instanță în procesul cu Honorius Prigoană, pentru custodia copiilor ei
Atât Adriana Bahmuțeanu, cât și avocata ei, au făcut declarații după cea de-a doua înfățișare în procesul cu Honorius Prigoană. Cea din urmă susține că, de fapt, băieții cei mari ai lui Silviu Prigoană nu ar fi interesați de tutela fraților mai mici.
„Este deja a doua oară când nu se prezintă la acest proces pe care ei l-au intentat. Ei sunt reclamanți și în mod logic era interesul lor să vină. Pe ei nu-i interesează niciun fel de tutelă, nu îi interesează nimic, îi interesează doar să amâne și să facă în așa fel încât minorii să nu deschidă succesiunea, dovedindu-se interesul strict material pe care îl are Honorius Prigoană. Nu au niciun argument real. Toate așa zisele argumente se bazează pe situațiile de dinaintea decesului lui Silviu Prigoană. Nu pot să spun despre doamna Bahmuțeanu nici că este o mamă abuzivă, nici că are probleme cu alcoolul sau droguri', a spus avocata Adrianei Bahmuțeanu la „Un show păcătos', conform Spynews.
Adriana Bahmuțeanu e de aceeași părere cu avocata ei. Vedeta susține că e foarte afectată de situația prin care trece acum, că a avut perioade de depresie și atacuri de panică.
„Oricine are acces liber la justiție (nr. să ceară custodia copiilor). M-au bombardat cu procese. Vă rog să mă credeți că am ajuns la limita limitei posibile. Eu nu mai pot. Au scopul de a mă termina din punct de vedere psihologic. Eu sunt foarte afectată din cauza acestor procese pe care mi le-au intentat. Am avut perioade de depresie, șoc post-traumatic, anxietate generalizată, atacuri de panică. Chiar m-a afectat foarte mult, mi-am pierdut un loc de muncă… Ceea ce mă doare cel mai tare este starea emoționată a copiilor. Acești frați vitregi îi învață să mă urască. Nu mă așteptam la această reacție pe care acum o conștietizez. A fost un plan diabolic. Nu mi-am mai văzut copiii deloc. Nu am contact cu el', a spus Adriana Bahmuțeanu.
De asemenea, Adriana Bahmuțeanu a oferit detalii și despre ancheta începută de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASCP) pentru a vedea starea celor doi minori ai săi. Potrivit spuselor ei, ea urmează să se întâlnească în instanță cu reprezentanții instituției în vederea obținerii permisiunii ca Eduard și Maximus să fie supuși unui test de alienare parentală.
:contrast(8):quality(75)/https://www.viva.ro/wp-content/uploads/2025/05/001-cover-1-1-241.jpg)
Ce spune Adriana Bahmuțeanu despre ancheta de la DGACSPC
Adriana Bahmuțeanu susține că cei doi băieți ai săi ar fi manipulați de frații lor mai mari.
„Vom vedea ce se va întâmpla și cu ancheta de la DGACSPC, este oricum tardiv. După șapte luni în care am făcut petiții peste petiții, este un lucru bun, am o mică victorie, dar să vedem. (nr. Honorius) își dorește să nu se deschidă moștenirea și ea să se prescrie. Eu asta cred pentru că minorii mai au puțin și se măresc. Ei, manipulați psihologic, vor semna. Eu am și mesaje de la ei în sensul ăsta, ca Honorius să fie administratorul averii lor. Minorii au declarat în fața instanței că doresc ca fratele mai mare să le administreze averea', a mai susținut Adriana Bahmuțeanu.
FOTO: Facebook