Revederile de după decenii nu sunt doar întâlniri cu oameni, ci și cu propriul trecut. La 35 de ani de la absolvirea liceului, Andreea Esca a demonstrat că emoția adolescenței nu se estompează, ci se păstrează vie în suflet. După întâlnirea cu colegii de liceu, vedeta PRO TV a împărtășit imagini emoționante cu fanii ei din social media.
Abonați-vă la canalul de Whatsapp VIVA! Primiți pe telefon cele mai importante articole!
Cuprins
Anii de liceu sunt, pentru mulți, o perioadă de formare, de descoperire și de visuri mari. Sunt anii în care prieteniile se leagă cu o sinceritate rară, în care profesorii devin repere, iar coridoarele școlii păstrează ecoul râsetelor și al emoțiilor primei iubiri. Absolvirea nu înseamnă doar sfârșitul unei etape, ci și începutul unei legături invizibile cu acel loc care ne-a modelat. Recent, Andreea Esca a retrăit alături de colegii ei de clasă de acum 35 de ani emoția revederii.
Cum a apărut Andreea Esca la reuniunea de 35 de ani de la absolvirea liceului
Pentru mulți dintre noi, întâlnirile de după absolvire sunt mai mult decât simple reuniuni. Sunt momente în care timpul pare să se dilate, iar adolescenții de altădată se regăsesc în priviri, în gesturi și în amintiri comune. Așa a fost și pentru Andreea Esca, care s-a întors la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr' din București, purtând o ținută inspirată din uniforma de liceu – un gest simbolic, plin de tandrețe și nostalgie. Într-o rochie asemănătoarea sarafanului purtat în liceu în anii 1980, cu o cămașă bleu și cu bentiță, Andreea Esca părea o școlăriță. Evident, din pieptul ei nu a lipsit nici matricola. Doar pantofii cu toc nu făceau parte din poveste, însă ținuta le-a trezit tuturor amintiri plăcute.
„35 de ani. De la terminarea acestui liceu de poveste! O bucurie să îmi revăd colegii!”, a scris Andreea Esca în dreptul imaginilor de pe Instagram.
La revederea de 35 de ani, Andreea Esca a fost întâmpinată cu fotografii din cariera sa, postate pe holurile liceului, dar și cu un mesaj scris de mână, dedicat profesorilor și elevilor de azi. După câte se poate observa din imagini, foștii liceeni de la Lazăr s-au distrat apoi de minune, mai ales că n-au lipsit nici tratațiile dulci.
Andreea Esca a vrut să dea la Medicină când era în liceu
Când era liceană, Andreea Esca a fost mai întâi atrasă spre medicină și și-ar fi dorit să aleagă această profesie, dar mama ei a sfătuit-o să nu facă asta, să nu își petreacă viața printre bolnavi, ci să aleagă un domeniu care să fie în ton cu felul ei de a fi, ca să aibă mereu zâmbetul pe buze și o sclipire în suflet.
„Mama mea, când i-am spus că vreau să dau la medicină, mi-a zis nu. Ea toată viața a lucrat la Institutul Oncologic, unde erau bolnavi de cancer și așa mai departe și mi-a zis să nu stau zi de zi într-un mediu unde oamenii sunt bolnavi și suferă, să îmi aleg o profesie unde să fie distracție tot timpul, să râd, să fie ceva care să mă scoată din zona asta„, a spus vedeta în podcastul Ce mai zici?.
După câte povestea, vedeta PRO TV a fost, în liceu, genul acela de elevă „de gașcă”, singurul ei viciu fiind muzica bună.
„Muzica mi-a plăcut dintotdeauna. În timpul liceului eram acel tip de elev care nu avea alt viciu. Nu am băut alcool niciodată, nu am fumat. Nici nu m-am îmbătat niciodată până la vârsta asta, deoarece nu am băut alcool. Dar eram invitată la absolut toate petrecerile din toate clasele, tot ce exista, pentru că dansam foarte mult și pentru că eram foarte pasionată de muzică.
Dansam foarte mult și atunci îți trebuie un animator la o petrecere, trebuie să spargă cineva gheața și era clar că dacă mă invită pe mine era rezolvată petrecerea„, a mai povestit ea.