Gestul emoționant prin care Prințul William a onorat memoria Prințesei Diana, în ziua în care mama sa ar fi împlinit 64 de ani

.

Pe 1 iulie Prințesa Diana ar fi împlinit 64 de ani, dar destinul i-a fost frânt în mod dramatic exact când găsise, în sfârșit, fericirea. Fericire la care a sperat și pe care a căutat-o necontenit. Iată prin ce gest emoționant i-a onorat memoria fiul său cel mare, Prințul William, moștenitorul coroanei britanice!

CITESTE TOATA REVISTA VIVA! DE IUNIE, GRATIS, AICI!

Pe 1 iulie 2025, ziua în care Prințesa Diana ar fi împlinit 64 de ani, fiul ei cel mare, Prințul William, a ales să-i aducă un omagiu profund și personal, nu printr-o ceremonie fastuoasă, ci printr-o acțiune care reflectă exact valorile mamei sale: compasiunea și implicarea socială. Astfel, moștenitorul tronului britanic a participat la un eveniment dedicat uneia dintre cele mai importante cauze susținute de Diana.

diana-charles-william-harrydiana-charles-william-harry

Gestul emoționant prin care Prințul William a onorat memoria Prințesei Diana, în ziua în care mama sa ar fi împlinit 64 de ani

Moștenitorul coroanei britanice a vizitat orașul Sheffield, unde a marcat doi ani de la lansarea programului Homewards, o inițiativă națională menită să combată fenomenul oamenilor lipsiți de adăpost în Regatul Unit.

William a discutat cu echipele implicate în proiect, cu persoane care au trecut prin experiența străzii și cu lideri comunitari, reafirmându-și angajamentul față de această cauză.

Fostul premier britanic Gordon Brown a subliniat influența profundă pe care Diana a avut-o asupra fiului său: „Așa cum Diana a schimbat percepțiile despre SIDA și minele antipersonal, William schimbă percepția publică asupra oamenilor fără adăpost'.

Citește și: Carmen Tănase a fost îndrăgostită de Al Pacino, dar nu i-a plăcut de el când l-a întâlnit la un eveniment: „A fost neatent și nu se poate să fii neatent când sunt eu pe acolo. Drept care…’

Programul Homewards, lansat sub patronajul Prințului William, are un obiectiv ambițios: să transforme lipsa de adăpost într-o problemă „rară, scurtă și irepetabilă'. Această misiune depășește caracterul simbolic – este o continuare firească a valorilor insuflate de mama sa, Prințesa Diana, care, încă din copilăria Prinților William și Harry, i-a implicat activ în vizite la centre de caritate și adăposturi pentru persoane vulnerabile.

Apoi, William a ajuns și la Școala secundară Meadowhead, din Sheffield, unde se desfășoară programul-pilot Upstream, un demers inovator de prevenire a riscului de excluziune. Cu ajutorul unor chestionare adresate elevilor, Upstream identifică tinerii aflați în pericol de a rămâne fără un cămin și le oferă, împreună cu familiile lor, sprijinul necesar – de la consiliere, la soluții concrete de reintegrare.

Ce i-a promis Prințul William mamei sale, Prinţesa Diana, cu un an înainte ca ea să moară

În 1996, la un an după ce s-a pronunțat divorțul între Prințesa Diana și Prințul Charles, Diana a fost nevoită să renunțe la titlul său de Alteţă Regală, o decizie care a avut un impact profund asupra sa. Pierderea acestui titlu a însemnat mai mult decât un simplu gest simbolic; implicația sa reală a fost că Diana nu mai era considerată oficial parte a familiei regale.

De asemenea, prietenii și personalul nu mai erau obligați să se încline sau să facă reverențe în prezența ei. Însă ceea ce a fost și mai greu de suportat pentru Diana a fost faptul că acum trebuia să facă reverențe în fața lui Charles, a celor doi fii ai săi, William și Harry, și a altor membri ai familiei regale.

Încercând să o consoleze pe mama sa, Prințul William, pe atunci în vârstă de 14 ani, i-a făcut o promisiune care a rămas întipărită în memoria celor apropiați.

„Nu-ți face griji, mami, îți voi da înapoi titlul într-o zi, când voi fi rege’, i-ar fi spus William mamei sale, Prinţesa Diana, potrivit fostului majordom regal, Paul Burrell, în cartea sa „A Royal Duty’, conform womanandhome.com.

Povestea Prințesei Diana: o viață de basm cu final tragic

Diana Spencer s-a născut pe 1 iulie 1961 într-o familie aristocrată britanică. A devenit Prințesă de Wales în 1981, când s-a căsătorit cu Prințul Charles, într-o nuntă urmărită de milioane de oameni din întreaga lume. A fost mamă devotată pentru William și Harry, dar viața ei în sânul familiei regale a fost departe de imaginea idilică proiectată în public.

Căsnicia cu Charles a fost marcată de infidelități și tensiuni. Diana a vorbit deschis despre suferințele ei, inclusiv despre tulburările de alimentație și depresie, dar și despre faptul că soțul ei a continuat relația cu Camilla Parker Bowles, amanta sa, pe tot parcursul căsniciei lor. În celebrul interviu BBC din 1995, a rostit fraza devenită emblematică: „Eram trei în această căsnicie, așa că era cam aglomerat'.

După divorțul oficial din 1996, Diana și-a dedicat viața cauzelor umanitare, devenind un simbol global al empatiei și curajului. A militat pentru victimele SIDA, pentru interzicerea minelor antipersonal și a fost adesea văzută în centre pentru bolnavi sau persoane vulnerabile.

Tragedia a lovit pe 31 august 1997, când Diana a murit într-un accident de mașină la Paris, în timp ce era urmărită de paparazzi. Avea doar 36 de ani. Autopsia a arătat că a suferit o hemoragie internă masivă, în urma unei rupturi la vena pulmonară stângă. Alături de ea au murit iubitul ei, Dodi Fayed, și șoferul, Henri Paul. Singurul supraviețuitor a fost garda de corp, Trevor Rees-Jones.

Moartea ei a zguduit lumea și a schimbat pentru totdeauna imaginea monarhiei britanice. Astăzi, prin faptele fiilor ei, în special ale lui William, moștenirea Dianei trăiește – nu doar ca simbol, ci ca acțiune concretă în slujba celor care au nevoie de sprijin.

Foto: Hepta, Profimedia

 
Cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Citește în continuare
Biografiile Vedetelor
Fii la curent cu tot ce se întâmplă cu vedetele tale favorite

Află totul despre vedetele din România, dar și despre celebritățile internaționale: biografii, carieră, filmografie, discografie si viață personală.

Revista VIVA!
Revista VIVA!
Buton
OSZAR »